×

Republica Moldova și Comisia Europeană consolidează cooperarea în domeniul securității sănătății

Republica Moldova și Comisia Europeană consolidează cooperarea în domeniul securității sănătății

02/07/2026
Republica Moldova și Comisia Europeană consolidează cooperarea în domeniul securității sănătății

 

În cadrul vizitei de lucru la Bruxelles, ministrul Sănătății, Emil Ceban, a avut o întrevedere cu directorul Direcției generale HERA a Comisiei Europene, Laurent Muschel. Oficialii au discutat despre consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în domeniul pregătirii și răspunsului la urgențe de sănătate publică. Dialogul a vizat și dezvoltarea rezilienței sistemului de sănătate, securitatea lanțurilor de aprovizionare cu medicamente, vaccinuri și alte produse medicale esențiale, precum și extinderea cooperării în domeniul contramăsurilor medicale.

Părțile au convenit asupra aprofundării parteneriatului în cadrul mecanismului european de achiziții comune, extinderii participării Republicii Moldova la exerciții regionale de simulare și pregătire pentru situații de urgență și asupra intensificării dialogului tehnic cu Direcția generală HERA privind securitatea sanitară, stocurile strategice și integrarea treptată în mecanismele Uniunii europene a sănătății.