×

Executivul a aprobat Regulamentul Sistemului informațional de evidență a resurselor umane în sistemul sănătății

Executivul a aprobat Regulamentul Sistemului informațional de evidență a resurselor umane în sistemul sănătății

23/12/2024
Executivul a aprobat Regulamentul Sistemului informațional de evidență a resurselor umane în sistemul sănătății

 

Pentru a cunoaște datele despre resursele umane din sistemul medical, Guvernul a aprobat, astăzi, 23 decembrie, Regulamentul Sistemului informațional de evidență a resurselor umane în sistemul sănătății (SI ERUSS).

Documentul oferă o soluție optimă pentru integrarea și actualizarea datelor despre angajații din sistemul de sănătate. Acesta garantează corectitudine, accesibilitate și interoperabilitate între entitățile publice și private. Astfel, Sistemul va permite instituțiilor autorizate să actualizeze datele referitoare la personalul medical.

Proiectul prevede reînnoirea și gestionarea informațiilor despre angajații din sistem, generarea rapoartelor necesare pentru o planificare eficientă a resurselor umane și simplificarea proceselor administrative, precum și facilitarea schimbului de date privind activitatea, mobilitatea și formarea profesională a personalului medical.

Urmare a aprobării Regulamentului SI ERUSS, prestatorii de servicii medicale vor beneficia de optimizarea sarcinilor administrative prin efectuarea rapoartelor de management al resurselor umane.